Pierre Macri nu a reuşit nici până astăzi să primească titluri de despăgubire de la statul român în valoare de 545.400 de euro pentru un teren moştenit de la Dimitrios Macri, unul din cei mai bogaţi români în perioada interbelică. Gălăţeanul, stabilit în Italia, a chemat iniţial în judecată societatea Intfor SA, în proprietatea căruia se află acum terenul revendicat, în suprafaţă de 5.400 mp. Justiţia a stabilit ulterior că firma a cumpărat legal terenul de la statul român, astfel că singura posibilitate este despăgubirea moştenitorului fostului proprietar. În urma unei expertize judiciare, s-a constatat că terenul revendicat (str. Colonialelor nr. 6) este ocupat cu construcţii tehnologice, respectiv un rezervor de oxigen, o staţie de lubrifianţi, platforme, drumuri uzinale şi parţial minilaminorul de bandă zincată. Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel şi finalmente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis că Pierre Macri trebuie să primească compensaţii băneşti de la Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar de peste patru ani nu s-a întâmplat nimic.
Răspundere pasată de la o instituţie la alta
Statul nu are bani pentru a plăti despăgubirea stabilită de primele instanţe de judecată. Iniţial, s-a dorit să i se ofere titluri la Fondul „Proprietatea" lui Pierre Macri, dar Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a amânat ani de zile procedura, astfel că moştenitorul terenului de pe strada Colonialelor numărul 6 a dat structura amintită în judecată. Tribunalul Galaţi a hotărât anterior că nici preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi nici entitatea menţionată nu pot fi amendate cu 20% din salariul mediu brut pe economie, ci Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care ar fi responsabilă de emiterea titlurilor de despăgubire. „Nu ne-au răspuns la niciuna dintre adresele pe care le-am făcut, aşa că am fost nevoiţi să-i dăm din nou în judecată. La proces au spus că trebuie să facă şi ei o evaluare pentru a constata legalitatea sesizării. Evaluarea s-a făcut de către instanţa de judecată, iar decizia irevocabilă este ca Macri să primească titluri de despăgubire", ne-a declarat avocatul Didel Bujeniţă, care îl apără în justiţie pe Pierre Macri. Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au fost acţionate acum din nou în judecată, dar instanţa supremă nu se grăbeşte să tranşeze problema, primul termen de judecată fiid stabilit abia în februarie 2015.