Ceasornicarul Florin Tatoli, cu o vechime de 46 de ani în muncă, are atelierul în Centru, lângă Loto. Nu există gălăţean căruia să nu îi fie familiară imaginea ceasornicarului cu tâmple cărunte şi monoclu parcă înşurubat la ochi şi care meştereşte, zilnic, la ceasuri. Din păcate, însă, puţinii clienţi care îi mai trec pragul nu mai vin, ca altădată, cu ceasurile la reparat, ci doar pentru intervenţii minore – schimbatul bateriei sau strâmtatul curelei. De ce, ne explică bătrânul ceasornicar: “Nici nu se mai fac ceasuri aşa cum se făceau odinioară. Un ceas bun, îngrijit, funcţionează şi 300 de ani. Acum, însă, cumperi dar nu prea ştii ce cumperi… dai pe el 6-700 de lei şi zici că e bun, mai ales că pe el scrie «Swiss made»… dar de fapt e chinezărie şi se strică foarte uşor şi nici nu se mai repară. Lumea le aruncă direct”.
Când vorbeşte despre ceasurile vechi, ce se fabricau odinioară, Florin Tatoli priveşte şi în micul său atelier, pe pereţii căruia stau agăţate tot felul de ceasuri. “Am şi ceas de la 1900 care funcţionează perfect... Dacă ai grijă de el, funcţionează... şi dacă nu ai copii (râde)… dacă ai copii, gata!, că ăştia mici scotocesc să vadă mecanismul şi gata, l-ai stricat!”.
Şi aşa, cu o piaţă a ceasurilor proaste, cu "ştanţă" de firmă, ceasornicarul Florin Tatoli spune că iese la pensie cu inima împăcată, deoarece are o teorie – aceea că meseriei de ceasornicar oricum i-a cam sunat ceasul: “Făceam parte din Cooperativa Avântul. După ’89 eram 90 în Galaţi... Acum, cu tot cu pensionarii care mai repară ceasuri, abia dacă suntem vreo nouă... Oricum, meseria asta nu mai are viitor... Acum sunt altele, tot felul de tehnologii, ceasuri digitale, cu computer pe mână... În plus, nici tinerii nu mai vor să înveţe meseria asta. Eu, când am învăţat-o, am fost ucenic timp de mai mulţi ani. Veneam la muncă neplătit şi măturam, spălam pe jos... Acum, dacă îi dai unui tânăr să îţi spele pe jos, fuge... Ei, unde... fuge în Italia, Spania…Asta este viaţa, ce să-i faci, n-ai ce să-i faci?”. Sau poate că ai: să scotoceşti printre lucrurile bunicilor, să găseşti ceasuri vechi pe care să le duci la reparat, pentru a le purta apoi, “în stil vintage”, menţinând, astfel şi o meserie care altfel ar putea deveni în scurt timp doar amintire.
