15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mâine este Miercurea Sirenelor
Mâine este Miercurea Sirenelor

Mâine, 03 octombrie 2018, începând cu ora 10.00, va avea loc un nou exerciţiu “Miercurea Sirenelor”, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi. Astfel, vor fi acţionate echipamentele din cadrul sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă. "Asigurăm opinia publică asupra necesităţii şi utilităţii derulării permanente a acestor antrenamente lunare, deşi pot genera disconfort în rândul populaţiei. Sunetul sirenelor va fi auzit doar în judeţele care nu au fost afectate de fenomenele de vreme severă. Echipajele operative care intervin alături de autorităţi în zonele afectate, vor menţine ca prioritare misiunile destinate remedierii situaţiilor din comunităţile afectate", a precizat lt. col. Eugen Chiriţă, ISU Galaţi. Începând cu luna august a anului 2017, IGSU desfăşoară exerciţii de alarmare în prima zi de miercuri din fiecare lună, destinate testării mijloacelor tehnice existente la nivel naţional şi îmbunătăţirii timpului de reacţie al autorităţilor în situaţii speciale de urgenţă.


Articole înrudite