16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mai puţini bani pentru siderurgişti
Mai puţini bani pentru siderurgişti
Veniturile siderurgiştilor care lucrau în schimbul de zi şi care stăteau peste program, fiind recompensaţi cu sporul de 100% pentru orele suplimentar muncite, se vor diminua. Potrivit declaraţiei liderului Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber, în urmă cu circa o săptămână reprezentanţii conducerii ar fi trimis un mail şefilor de secţii şi de departamente prin care se anunţa faptul că orele lucrate suplimentar peste program de către angajaţii care munceau în schimbul de zi nu vor mai fi plătite cu sporul aferent, angajaţii urmând să primească în schimb zile libere, posibilitate prevăzută de noul Cod al Muncii.
„Am primit numeroase sesizări din partea unor salariaţi care lucrează în diferite locuri de muncă de la ULP, UOR, UAF şi nu numai, în care aceştia ne-au spus de decizia conducerii care ar fi trimis un mail prin care a anunţat că orele lucrate suplimentar nu vor mai fi plătite, arătându-se nemulţumiţi de această decizie, care le va afecta veniturile lunare, care şi aşa erau mici. Sunt locuri de muncă unde personalul era puţin şi din acest motiv angajaţii care lucrau acolo făceau ore suplimentare. În opinia mea, este o măsură injustă şi care este în defavoarea salariaţilor, prin care se urmăreşte cu orice chip reducerea costurilor, lucru care se face pe spatele angajaţilor. Aceştia nu vor mai primi bani pentru orele suplimentare lucrate, ci vor primi zile libere”, ne-a declarat liderul de sindicat Gheorghe Tiber.
Se pare că s-ar fi decis şi sistarea plăţii orelor suplimentare lucrate şi de angajaţii care lucrau în schimburi şi care ar urma la rândul lor să primească zile libere pentru orele lucrate peste program. Surse de la nivelul combinatului ne-au declarat că noul director al Combinatului, Eric Remisz, ar fi transmis în cadrul unei şedinţe desfăşurate săptămâna trecută faptul că anul viitor costul aferent producerii unei tone de produs finit ar trebui redus cu 50 de euro. Rămâne de văzut dacă strategia de reducere a costurilor de producţie cuprinde şi strategii referitoare la reducerea costurilor cu forţa de muncă. Până la închiderea ediţiei, reprezetanţii Combinatului nu au dorit să exprime un punct de vedere vizavi de declaraţia liderului de sindicat Gheorghe Tiber legată de sistarea plăţii sporului aferent orelor lucrate suplimentar.


Articole înrudite