17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Prevederile Ordonanţei de Guvern 30/2011 care modifică şi completează Codul Fiscal vine în ajutorul anumitor categorii de contribuabili, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Finanţe Galaţi, George Marinescu. Potrivit aceleiaşi surse, una din principalele modificări legislative care au rolul de a reduce povara admnistrativă pentru contribuabili este cea legată de acordarea dreptului de depunere trimestrială a declaraţiei 112 pentru contribuabilii mici, faţă de actuala reglementare care prevede obligaţia depunerii lunare a acestei declaraţii de către toţi contribuabilii, începând cu veniturile aferente lunii octombrie. Remintim că declaraţia 112 este declaraţia privitoare la obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Finaţe Galaţi, George Marinescu, de această facilitate vor beneficia o serie de categorii de contribuabili, şi anume asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoane juridice, cu excepţia instituţiilor publice, care în anul anterior au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv, persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv,  persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, precum şi persoanele fizice care exercită profesii libere şi asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, care au, potrivit legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă.


Articole înrudite