16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Activitatea poliţiştilor locali se intensifică cu fiecare zi, aceştia efectuând o serie de acţiuni pe mai multe linii, toate având în final un singur obiectiv, siguranţa civică, dar pe lângă aceasta, asigurarea unui climat de linişte, disciplinarea şi fluidizarea traficului rutier, precum şi păstrarea curăţeniei oraşului şi împiedicarea hoţilor de flori de a acţiona pe timp de noapte.
„În perioada 3-7 octombrie 2011 patrula de intrvenţie, permanent a patrulat şi acţionat în zona instituţiilor de învăţământ pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, pe timpul desfăşurării programului de învăţământ şi asigurarea unui climat de siguranţă civică elevilor la deplasarea acestora pe străzi şi în staţiile de transport în comun, unde de obicei îşi fac apariţia persoane predispuse să comită fapte antisociale, acostări de persoane, provocări de scandal, furturi de buzunare. În urma  activităţilor permanene ale patrulelor auto, defăşurate pentru combaterea acţiunilor privind depozitarea deşeurilor menajere pe domeniul public, s-a constatat diminuarea acestor depuneri. În data de 3 octombrie, patrula auto a depistat-o pe numita I.Cornelia din Tecuci, în timp ce încerca să sustragă un ghiveci cu flori din jardiniera amplasată în faţa magazinului Minimax, de pe strada Unirii. Acesteia i s-a întocmit proces-verbal de constatare a infracţiunii şi a fost predată Poliţiei Municipale în vederea continuării cercetării”, ne-a precizat Cristian Popovici, directorul Poliţiei Locale Tecuci.
În perioada specificată au fost aplicate 68 de sancţiuni contravenţionale, din care 14 sancţiuni privind tulburarea ordinii şi liniştii publice, 5 sancţiuni privind parcarea autorurismelor pe domeniul public şi 7 sancţiuni pentru depozitarea gunoiului menajer pe domeniul public.
Curios este faptul că în această săptămână nu a fost aplicat nici măcar un avertisment pentru lipirea de afişe şi anunţuri pe stâlpii de iluminat public. Această situaţie, îmbucurătoare, pare a fi rezultatul mai multor luni de tatornări şi amenzi aplicate celor ce lipeau afişe cu diverse anunţuri. Cert este că acest „învăţ” a avut dezvăţ, chiar dacă nu au fost oferite alternaţive, panouri pe care să se afişeze diverse anunţuri. Deci se poate.
Tot în aceeaşi perioadă, agenţii din cadrul Compartimentului Circulaţie Rutieră au acţionat pe raza municipiului pentru buna desfăşurare a traficului rutier şi pietonal, prevenierea accidentelor de circulaţie şi dirijarea circulaţiei, fiind verificat în baza de date un autovehicul, au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 37 amenzi şi 4 avertismente, totalizându-se 68 de puncte de penalizare, conform OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.


Articole înrudite