Unicul centru de tratament complet al glaucomului din ţară, amenajat în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, a fost inaugurat duminică, în prezenţa vicepreşedintelui Societăţii Naţionale de Glaucom, Gabriel Ştefan. Centrul Judeţean de Glaucom este o investiţie în valoare de peste 200 mii de euro, realizată în exclusivitate din bugetul Consiliului Judeţean Brăila, dotările pentru diagnosticarea şi tratarea glaucomului fiind la nivelul anului 2011. Vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Glaucom, Gabriel Ştefan, a declarat cu această ocazie că înfiinţarea acestui centru reprezintă "un punct de răscruce între Bucureşti şi Iaşi, un punct important în asigurarea actului medical", având mari şanse să ajungă un centru zonal de excelenţă.
Centrul este dotat cu aparatură laser pentru tratamentul chirurgical, dar şi cu instrumente medicale de ultimă generaţie pentru depistarea altor boli din câmpul vizual. Preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a declarat că va continua dotarea cu instrumentar medical a Secţiei de Oftalmologie, în care este integrat Centrul de Glaucom, şi că un accent deosebit se va pune pe cercetare.
"În Centrul de Galucom se va face şi cercetare, iar doctorii se vor putea apleca asupra fenomenelor din oftalmologie. Am văzut în Suedia că medicii de acolo sunt foarte bine ancoraţi în ceea ce priveşte cercetarea şi ne-au promis că, dacă suntem hotărâţi, pot să primească trei medici de-ai noştri la ei sau pot să vină ei aici", a declarat Stancu. Pacienţii care vin cu trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist pot beneficia, în regim gratuit, de dotările acestui centru, decontarea cheltuielilor fiind făcută de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, dar aceleaşi servicii pot fi oferite contra cost şi altor persoane, indiferent dacă sunt din Brăila sau din alte judeţe ale ţării.