Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteorologică de vreme severă, de tip COD GALBEN, cu interval de valabilitate 12 iulie, ora 11:00 - 12 iulie, ora 23:00, fenomene vizate fiind instabilitate atmosferică temporar accentuată, zonele afectate fiind conform hărţii (foto ↑). Astfel, potrivit ANM, în intervalul menţionat, în cea mai mare parte a zonei montane, în Moldova, nordul şi estul Munteniei şi local în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25...40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în Crişana, Maramureş şi Transilvania, mai precizează ANM.