Potrivit Distrigaz Sud Reţele, mâine, joi, 12 ianuarie 2023, pe strada Domnească din municipiul Galaţi alimentarea cu gaze va fi sistată timp de 8 ore, în intervalul 08.30-16.30. Motivul, lucrări de remediere post reglare. "Acest tip de opriri au loc atunci când, ca urmare a activităţii de mentenanţă efectuată asupra reţelei de distribuţie de gaze naturale, este necesară intervenţia în teren", precizează Distrigaz Sud Reţele. De asemenea, astăzi, miercuri, 11 ianuarie 2023, străzile Muzicii şi Războieni nu au gaz până la ora 16.30. În zonă efectuându-se, de asemenea, lucrări de remediere post reglare, mai menționează Distrigaz Sud Reţele.