O bucureşteancă în vârstă de 61 de ani, care era pasageră într-un tren ce mergea pe ruta Bucureşti-Chişinău, ce trece prin gara Tecuci, a fost jefuită în tren. S-a întâmplat pe când trenul se afla în Gara Tecuci. Bagajul femeii, în care avea bunuri în valoare de aproximativ 1.000 de lei, a fost furat de un bărbat. Acesta a fost însă imediat prins şi identificat de către poliţiştii Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Galaţi iar prejudiciul recuperat aproape în totalitate. Hoţul este un bărbat în vârstă de 34 de ani din Matca, recent expulzat din Spania. El este cercetat acum în libertate pentru furt calificat.