Peste 60 de tineri au participat, vineri, la sediul AJOFM Galaţi, la prezentarea programului „Şcoala de Ucenici” 2015-2016, organizată de AJOFM Galaţi în colaborare cu ArcelorMittal Galaţi SA. Majoritatea tinerilor provin din mediul rural, iar distanţa de zeci de kilometri din localitatea natală şi până la Galaţi nu i-a descurajat. „Am făcut peste 50 de kilometri dar am venit, pentru că îmi doresc un loc de muncă. Sper să mă angajez în Combinat după ce voi face această şcoală, dar dacă nu îmi va plăcea sau nu voi face faţă, mă gândesc să plec în străinătate”, a spus un tânăr venit din nordul judeţului Galaţi, absolvent de liceu, care nu a vrut să îşi decline identitatea. De altfel, mulţi din cei veniţi, vineri, la prezentarea programului au preferat să îşi păstreze anonimatul, din motive mai mult sau mai puţin de înţeles. „Momentan am zis să încerc aici, la Combinat şi dacă îmi va plăcea va fi foarte bine, rămân. Aştept să văd cum va merge şcoala de ucenici... Sunt din Pechea, iar la noi sunt foarte mulţi şomeri, tinerii stau acasă, nu au unde munci, se mai duc cu ziua, dar mulţi nu au terminat şcoala şi singura şansă este să plece în străinătate”, a spus Paul Trifan, un alt tânăr venit să se înscrie la şcoala de ucenici.
Aflată la a doua ediţie, Şcoala de Ucenici a ArcelorMittal Galaţi are în acest an alocate 40 de locuri (dublu faţă de anul trecut), jumătate alocate absolvenţilor cu certificate de calificare în electrică şi electromecanică şi jumătate din locuri pentru cei cu diplomă de mecanic. Timp de 6 luni, ucenicii vor învăţa şi munci, primind şi un salariu de 1.100 de lei brut. „Şcoala de ucenici organizată de Combinatul Siderurgic ArcelorMittal Galaţi este un program educaţional care vizează absolvenţii de liceu şi şcoală profesională, care doresc să lucreze în Combinatul Siderurgic. Timp de şase luni, de la 01.11.2015 până la 30.04.2016, tinerii care vor fi selectaţi pentru a face parte din acest proiect vor participa atât la cursuri teoretice de instruire, cât şi la cursuri practice, desfăşurate în Combinat, sub coordonarea unui mentor - un angajat al ArcelorMittal, cu experienţă. La finalul şcolii de ucenici vor da un examen şi vor avea posibilitatea să se angajeze în Combinat. În perioada şcolii de ucenici, tinerii vor veni la şcoala de ucenici ca la un loc de muncă obişnuit şi vor fi angajaţi, pe o perioadă de 6 luni, cu toate drepturile legale ale unui muncitor calificat, cu salariu, zile de concediu, bonificaţii”, a spus Marius Solomon, din partea Direcţiei de Resurse Umane a ArcelorMittal Galaţi.
La prima ediţie a şcolii de ucenici, Combinatul a pus la dispoziţie 20 de locuri, iar din cei 20 de „elevi”, 17 sunt acum angajaţi în Combinat.
Prin astfel de programe, ca şcoala de ucenici, AJOFM Galaţi speră să se reducă numărul de şomeri din rândul absolvenţilor care, acum, se ridică la circa 2.000 de persoane, a declarat şi directorul instituţiei, Cezar Năstase. Acesta a adăugat că în perioada imediat următoare AJOFM va organiza şi bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi (pe 25 septembrie), cu acelaşi scop - angajarea cât mai multor tineri.