Deşi primarul Dumitru Nicolae a făcut deseori apeluri către gălăţeni să păstreze curăţenia oraşului şi să dea ei înşişi dovadă că sunt buni gospodari, se pare că unii dintre subordonaţii săi din cadrul Primăriei au rămas nepăsători la declaraţiile edilului şef al urbei. Un astfel de exemplu este cel al lui O. Petru, inspector la Primăria din Galaţi, care a fost prins de poliţiştii comunitari gălăţeni în timp ce depozita opt saci cu moloz, rezultat din demolări, în containerul pentru gunoi menajer de lângă blocul D4 de pe strada Regiment 11 Siret. Inspectorul Primăriei Galaţi a fost amendat de poliţiştii comunitari cu suma de 100 de lei. Aceeaşi sancţiune a primit-o şi un alt gălăţean, S. Petrache, în vârstă de 54 de ani, care a fost prins de poliţiştii comunitari în timp ce ardea deşeuri de cablu electric în spatele Şcolii gimnaziale 30. Câte 300 de lei vor fi nevoiţi să scoată din buzunar şi Z. Gabriel şi V. Antone , ambii din Galaţi, pe care poliţiştii comunitari i-au surprins în timp ce depozitau mai mulţi saci de moloz şi cărămidă provenind din construcţii la intersecţia străzilor Basarabiei şi Alexandru Cernat.