Inflaţia anuală din zona euro a încetinit în luna august la 0,3%, minimul ultimilor aproape cinci ani, cu mult sub ţinta asumată de Banca Centrală Europeană (BCE). În iulie, preţurile de consum din zona euro au crescut cu 0,4%, potrivit datelor Eurostat prezentate vineri.
BCE şi-a asumat o ţintă de inflaţie pe termen mediu de puţin sub 2%. Banca anticipează pentru acest an o inflaţie de 1%, iar pentru anul viitor de 1,3%, cu mult sub ţinta pe termen mediu.
Majoritatea analiştilor se aşteptau la o scădere a preţurilor în această lună şi estimează că BCE va anunţa noi măsuri pentru sprijinirea economiei din zona euro la şedinţa de politică monetară de săptămâna viitoare, relatează Bloomberg. "Inflaţia a încetinit, iar estimările indică noi scăderi pentru perioada următoare, dar este încă prematur să spunem că deflaţia este inevitabilă. Sunt necesare noi semne care să arate un risc crescut pentru un nou declin substanţial înainte ca BCE să spună că trebuie să implementeze un program la scară largă de creştere a lichidităţii", a declarat Martin van Vliet, senior economist la ING Groep din Amsterdam.
Şomajul din zona euro a scăzut uşor la 11,5% în iulie, de la 11,9% în luna anterioară, potrivit datelor Eurostat.