Judecătoria Galaţi a stabilit acum câteva zile legalitatea rechizitoriului, dar şi a probelor administrate în cazul unui gălăţean, încarcerat în prezent în Penitenciarul Galaţi, care a reuşit să escrocheze mai multe persoane după ce le transmitea telefonic că este avocat şi reprezintă diverse rude ale acestora, ce fuseseră implicate în accidente de circulaţie. Una dintre victime este Elena Sandu (77 de ani), care a fost sunată de Petruţ Gălăţeanu (23 de ani). Tânărul i-a spus septuagenarei că a provocat un accident de circulaţie şi are nevoie de 5.000 de lei pentru a se împăca cu victima. Speriată, bătrâna a crezut că vorbeşte cu nepotul său şi a fost de acord să trimită banii prin poştă. După ce a văzut cât a fost de uşor să o păcălească, Petruţ Gălăţeanu a mai sunat-o odată pe victimă, spunându-i că este avocatul nepotului său şi trebuie să-i plătească 2.000 de lei drept onorariu. Banii au fost ridicaţi ulterior de la poştă de Daniela Socolovscky, identificată de anchetatori, care au stabilit că fata era concubina lui Petruţ Gălăţeanu.
Dat de gol de către colegul de celulă
Confruntat de poliţişti, Petruţ Gălăţeanu a declarat iniţial că nu ştie cine a comis fapta, pentru a declara apoi că ştie cine se face vinovat de escrocherie, dar nu poate spune. Tânărul a fost de gol chiar de colegul său de celulă, care le-a declarat anchetatorilor că Petruţ Gălăţeanu i-a povestit în detaliu cum suna victimele şi le inducea în eroare. Bărbatul riscă acum până la cinci ani de închisoare, acesta aflându-se în prezent în executarea unei pedepse de şapte ani şi jumătate de închisoare.
Un alt deţinut inventiv din Penitenciarul Galaţi este Dumitru Anghelescu, care anunţa diverse persoane că au câştigat premii substanţiale în bani, multe dintre acestea dând crezare mesajelor trimise de bărbatul încarcerat. Este cazul Elenei Zahenca, care a plătit 1.000 de lei cu titlu de „taxă” pentru a-şi ridica premiul de 20.000 de euro de la poştă. Tatiana Mărioara Voica s-a arătat atât de încântată de premiul pe care urma să îl încaseze, că a trimis 11.700 de lei prin poştă pe numele unei persoane necunoscute fără să se gândească prea mult. Abia după ce au fost anunţate că mai trebuie să plătească şi alte sume de bani drept „impozite” pe câştig, cele două femei s-au prins că au fost înşelate şi au anunţat Poliţia.