Gălăţeanul Ionel Avram a fost reţinut pentru 24 de ore pe 7 februarie 2013, iar în aceeaşi zi Tribunalul a emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele bărbatului pentru complicitate la trafic de influenţă. Procurorii îl suspectează că a ajutat-o pe Sorina Gabriela Tăgârţă, care în cursul lunii mai 2012, a cerut 30.000 euro de la trei denunţători, lăsând să se înţeleagă că îşi va exercita influenţa şi va interveni pe lângă un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie, în scopul obţinerii unei condamnări la o pedeapsă redusă, cu suspendare, pentru toţi denunţătorii. Aceştia primiseră o condamnare la închisoare cu executare, hotărârea nefiind totuşi definitivă. În data de 29 ianuarie 2013, Sorina Gabriela Tăgârţă a primit de la unul dintre denunţători suma de 15.000 euro, reprezentând o primă tranşă din banii pretinşi. Procurorii anticorupţie au organizat un flagrant, iar zilele trecute au dispus reţinerea femeii pentru 24 de ore, ea primind ulterior mandat de arestare pentru 29 de zile. „La întâlnirea cu denunţătorul, inculpata i-a prezentat acestuia o persoană despre care i-a spus că este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că îi poate ajuta pe toţi denunţătorii să primească o pedeapsă mai mică, cu suspendare. În realitate, Tăgârţă Sorina Gabriela a fost ajutată de Ionel Avram să-l prezinte denunţătorului pe aşa-numitul „judecător”. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, au precizat procurorii anticorupţie.