În timp ce continuă lupta cu cei care sustrag capacele de canalizare, fenomen care a luat din nou amploare după ce fusese redus temporar în urma controalelor făcute de Poliţia Locală Galaţi, reprezentanţii Primăriei Galaţi au pus gând rău şi celor care distrug gazonul pus recent pe scuarul de pe strada Brăilei. Viceprimarul Galaţiului, social-democratul Nicuşor Ciumacenco, a anunţat şi soluţia găsită, şi anume montarea unui gard de circa un metru înălţime care va avea şi rolul de a împiedica traversarea prin loc nepermis, adică călcarea în picioare a ierbii de către cei care vor să traverseze pe unde apucă strada Brăilei.
Dacă pentru distrugerea spaţiului verde de pe scuarul din stradă Brăilei se pare ca s-a găsit ac de cojocul făptaşilor, nu acelaşi lucru se poate spune în ceea ce priveşte furturile de capace. Vicele Ciumacenco a declarat în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri că deşi numărul celor care sustrag capacele de canalizare pentru a le vinde la centrele de colectare nu este chiar aşa de mare, putându-se lua în discuţie existenţa unui grup infracţional care se ocupă cu sustragerea şi valorificarea capacelor, puterile Primăriei sau ale Poliţiei Locale nu sunt prea mari pentru a rezolva această problemă. Ciumacenco a mai precizat că din informaţiile pe care le are, cei de la Poliţia Locală au anunţat reprezentanţii Poliţiei Naţionale în legătură cu ceea ce se întâmplă. Viceprimarul a mai spus că fără o colaborare eficienţa cu Poliţia Naţională nu se pot obţine rezultate notabile în lupta cu mafia capacelor de canalizare.