Scurta încălzire a vremii s-a observat şi în scăderea destul de serioasă a numărului de cazuri de viroze respiratorii înregistrate la nivelul judeţului Galaţi în ultima săptămână de raportare. Dacă acum două săptămâni vorbeam de peste 2.500 de gălăţeni care sufereau de viroze respiratorii, acum numărul celor bolnavi a scăzut cu aproape 1.000. „La ultima raportare a situaţiei epidemiologice de la nivelul judeţului Galaţi a reieşit că avem un număr de 1.544 de bolnavi care au viroze respiratorii, cu aproape 1.000 mai puţin decât la anterioara raportare. Această scădere este explicată de creşterea temperaturilor în ultima perioadă. Dar, ca şi până acum, categoria cea mai afectată de viroze respiratorii o reprezintă copiii între 5 şi 14 ani, categorie la care s-au înregistrat 520 de înbolnăviri. În ceea ce priveşte numărul cazurilor de pneumonii, aici avem, la fel, o oarecare reducere a numărului de cazuri, dar nu foarte mare. Nu s-a înregistrat niciun caz de gripă la nivelul judeţului Galaţi. Dar cum gripă există în ţară, recomandăm populaţiei să se imunizeze. Cei care nu pot beneficia de vaccinare gratuită pot cumpăra vaccinul din farmacii”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi. În ceea ce priveşte vaccinarea gratuită a populaţiei, aici oamenii mai au de aşteptat, deoarece Ministerul Sănătăţii nu dă încă vreun semn că va trimite în timp util dozele de vaccin destinat imunizării gratuite a populaţiei care se încadrează în grupele de risc.