17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţenii vor cinematograf!
Gălăţenii vor cinematograf!

Nemulţumiţi de faptul că demersurile făcute în decurs de un an de zile pentru amenajarea unui cinematograf în oraş nu au avut ecou în rândul autorităţilor locale, reprezentanţii Asociaţiei „Galaţi, oraşul meu” vor organiza pe data de 27 martie o acţiune inedită. Aceasta va demara la ora 17:30, având autorizaţie din partea Primăriei Galaţi pentru 400 de participanţi, şi va consta în „simularea” unei săli de cinematograf. „Am decis să recurgem la altă formă de sensibilizare a autorităţilor locale şi să organizăm o acţiune în aer liber, în parcul din faţa fostului Cinematograf Ţiglina, prin care să simulăm atmosfera unei săli de cinematograf. Astfel, vor fi aduse scaune pe care le vom aşeza pe rânduri, pe aleile situate de o parte şi de alta a coloanei Progresul, cu faţa către cinematograf, solicitând participanţilor să se prezinte cu scaune rabatabile, protestând în linişte, în mod civilizat”, a declarant Bogdan Radu, preşedintele Asociaţiei „Galaţi, oraşul meu”. Reamintim că asociaţia a lansat încă de acum un an campania „Vrem cinematograf în Galaţi!”, unul dintre obiectivele importante ale asociaţiei fiind readucerea cinematografelor în oraş. Reprezentanţii asociaţiei respective au organizat şi o dezbatere despre starea Falezei Dunării, trăgând un semnal de alarmă în acest sens şi solicitând luarea unor măsuri de remediere a problemelor existente care în opinia lor se vor accentua. „Cinematografia înseamnă normalitate, civilizaţie, este un act de cultură, de care gălăţenii sunt privaţi. Drept urmare, am declanşat această campanie în presă, televiziune, am creat o pagină de facebook, prin care am dorit să sensibilizăm administraţia locală să se implice în rezolvarea acestui deziderat al miilor de locuitori ai oraşului Galaţi. Am trimis o petiţie on-line Primăriei Municipiului Galaţi, semnată de peste 1.300 de cetăţeni, am înaintat o adresă, am avut apariţii în presă, la televiziunile locale, prin care am solicitat preluarea de către administraţia locală a spaţiilor RADEF, modernizarea şi redarea lor circuitului cultural, cu destinaţia de cinematografe, prin atragerea de investitori, în varianta de parteneriat public-privat, renegocierea cu dezvoltatorul NEPI a construirii unui Cinema City, la mall-ul de pe b-dul G. Coşbuc. Din păcate, nu am primit niciun răspuns concret, au fost doar promisiuni, fără termene clare, soluţii şi angajamente responsabile. Ca atare, am decis să recurgem la altă formă de sensibilizare a autorităţilor locale şi să organizăm o acţiune în aer liber”, a mai declarat preşedintele Asociaţiei „Galaţi, oraşul meu”, Bogdan Radu.


Articole înrudite