15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţenii sunt greu de convins să colecteze selectiv
Gălăţenii sunt greu de convins să colecteze selectiv

Primăria municipiului Galaţi se chinuie să implementeze în conştiinţa gălăţenilor colectarea selectivă a deşeurilor. Astfel , municipalitatea în colaborare cu S.P. ECOSAL au demarat mai multe acţiuni de conştientizare a colectării selective cu principalul scop de a îndeplini obiectivul de colectare selectivă de 50% până în anul 2020. Una dintre principalele acţiuni, la nivelul comunităţii locale, îi vizează pe cei mai mici cetăţeni ai municipiului care au participat la concursul ”Fii activ! Colectează selectiv”. Competiţia este realizată în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean Şcolar, de aceea toate unităţile şcolare din oraşul Galaţi au fost invitate să participe la acest concurs având ca obiective: conştientizarea fenomenului de colectare selectivă în rândul elevilor şi recuperarea unei cantităţi cât mai mari de materiale reciclabile care să nu mai ajungă la Depozitul de deşeuri.
Pentru creşterea gradului de colectare selectivă, Primăria municipiului Galaţi doreşte să introducă gradual colectarea selectivă din uşă în uşă în cadrul asociaţiilor de proprietari din municipiu.
Introducerea colectării selective din uşă în uşă se bazează pe experienţa şi informaţiile acumulate în timpul proiectului pilot desfăşurat în cursul anului 2017 în cadrul Asociaţiei de proprietari nr.758.
”Invităm pe această cale asociaţiile de proprietari din municipiul Galaţi să răspundă invitaţiei noastre pentru a îmbunătăţi gradul de colectare selectivă şi de a da un nou aspect punctelor de colectare selectivă prin exprimarea interesului de a participa la acest program. Pentru întrebări, sugestii sau lămuriri cetăţenii municipiului Galaţi se pot adresa Societăţii Publice Ecosal.
Pentru buna desfăşurare a colectării selective propunem asociaţiilor de proprietari din oraş o procedură de aderare la programul de colectare selectivă”, se arată în comunicatul Primăriei muncipiului Galaţi.
Pentru aderarea la programul de colectare selectivă asociaţia de proprietari trebuie să transmită o adresă către ECOSAL sau un e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., apoi Asociaţia de proprietari va întocmi o listă cu numărul total de apartamente, numărul de apartamente locuite, datele de contact ale femeilor de serviciu, şefilor de scară, administratorilor şi a preşedinţilor de asociaţii.
Asociaţia va semna un contract prin care vor fi stipulate obligaţiile de a promova colectarea selectivă, astfel încât să se ajungă la un grad de colectare de minim 50% din apartamentele locuite şi de a se implica în proiect cu personalul responsabil de curăţenie şi de a distribui materialele primite pe această temă. Reprezentanţii ECOSAL vor stabili împreună cu reprezentanţii asociaţiei ziua în care se face colectarea selectivă în asociaţia respectivă, astfel încât să se sincronizeze şi cu asociaţiile din imediata vecinătate. Asociaţia de proprietari va sesiza Poliţia Locală în cazul apariţiei unor fenomene de vandalism sau sustragere de materiale reciclabile de la punctele de colectare a deşeurilor menajere.


Articole înrudite