Prim-vicepreşedintele Federaţiei Judeţene a Asociaţiilor de Proprietari, Antoneta Gafiţuc, face un apel la gălăţenii care doresc să beneficieze de prevederile „Legii Ciucă” să îşi achite datoria de bază la întreţinere până la data de 23 iulie. Practic este vorba doar de 3 zile în care locatarii cu venituri modeste mai pot face demersurile necesare pentru a beneficia de prevederile „Legii Ciucă”. Potrivit actului normativ, care a intrat în vigoare anul trecut la data de 23 iulie, locatarii care aveau un venit net pe membru de familie de maxim 10 milioane de lei vechi puteau solicita ştergerea penalităţilor la întreţinere dacă plăteau datoria de bază. „În urma numeroaselor discuţii pe care le-am purtat cu reprezentanţii conducerii Apaterm s-a convenit să se aplice prevederile Legii Ciucă şi ca urmare a acestui fapt le recomand locatarilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege să se ducă până la data de 23 iulie la asociaţia de locatari sau proprietari din care fac parte şi să îşi achite datoria”, ne-a declarat prim-vicepreşedintele Federaţiei Judeţene a Asociaţiilor de Proprietari. Aceasta ne-a mai declarat că recent Apaterm a decis să primească şi să înregistreze solicitările de ştergere a penalităţilor primite din partea unor asociaţii de proprietari. După ce gălăţenii au achitat datoria de bază, condiţie obligatorie pentru a beneficia de prevederile Legii Ciucă, aceştia trebuie să depună la asociaţia de locatari şi o serie de acte care vor face parte din dosarul ce va fi depus şi înregistrat ulterior la Apaterm. Conducerea societăţii amintite urmează ca ulterior să analizeze cererile şi să dea un verdict, adică dacă aprobă sau nu cererea de ştergere a penalităţilor.