27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţenii i-au bătut pe bucureşteni şi brăileni la „donare benevolă”
Gălăţenii i-au bătut pe bucureşteni şi brăileni la „donare benevolă”

Asociatia React şi Vodafone România, împreună cu Centrul de Transfuzii Galaţi, au organizat o acţiune de donare benevolă într-o sesiune mobilă de donare de sânge. Acţiunea a avut loc în parcarea din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Din nefericire, vremea cam rece şi închisă a făcut ca numărul donatorilor să nu fie atât de mare pe cât credeau organizatorii, dar au fost oricum mai mulţi donatori decât la Bucureşti şi Brăila unde, anterior, au avut loc astfel de acţiuni. „Până la finalul acţiunii am avut 20 de persoane care au donat benevol sânge. Multe erau tinere şi se aflau la prima donare. Sperăm ca şi la viitoarele acţiuni similare gălăţenii să ne sprijine. Sângele donat acum va fi folosit pentru pacienţii cu arsuri grave sau cei care sunt supusi unor operatii complexe, pentru bolnavii de leucemie si pentru victimele accidentelor rutiere”, a precizat Camelia Stoichiţescu, directorul Centrului Reginal de Transfuzii Galaţi.
Acţiunea care s-a desfăşurat la Galaţi face parte din caravana „O şansă pentru viaţă”, ce va ajunge în această primăvară în 20 de oraşe din România. Cu vreo câteva zile înainte, caravana mobilă a ajuns şi la Brăila, unde au donat 16 persoane, dar şi în Bucureşti, unde au donat benevol 19 persoane. Aşa se face că în Galaţi cei 20 de donatori ne-au aşezat deocamdată în cap de listă.
Printre donatori s-au numărat şi două studente în anul IV la Stomatologie, în cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii din Galaţi. „Este prima oară când donez. Este o stare de slăbiciune, dar merită, pentru binele pe care îl faci. Nu doar ca viitor medic, dar şi ca om îmi pare bine că am putut să fac un astfel de lucru”, a  declarat Loredana Simion, studentă în anul IV la Stomatologie. La fel, la prima donare este şi Ina Batâr. „Am mai vrut să donez şi altă dată, dar mi-a fost frică. Acum mi-am învins frica şi am reuşit să donez”, a spus Ina.


Articole înrudite

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi organizează Festivalul Naţional de Comedie – Ediţia ...

Premii pentru elevii de 10 ai Galaţiului

Tarifele poliţelor RCA rămân plafonate

Noi sensuri unice în Galaţi