15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A devenit o adevărată tradiţie ca în perioada premergătoare sărbătorilor creştin-ortodoxe, elevii Şcolii nr. 10 „Dimitrie Sturdza” din Tecuci să facă acţiuni umanitare, mai ales pentru persoanele defavorizate din localitatea Cărăpceşti. O adevărată legătură sufletească s-a legat între elevii şi locuitorii Cărăpceştiului, aceştia devenind de sărbătorile de Crăciun sau de Paşte o mare familie. Cu puţin timp înaintea Sfintelor sărbători pascale, mai exact pe data de 4 aprilie, o nouă acţiune umanitară va avea loc, iar beneficiari vor fi aceleaşi persoane defavorizate din Cărăpceşti. De această dată, însă, în sprijinul elevilor de la unitatea de învăţământ tecuceană, ajutaţi de profesorii Eleonora Stamate, Florentina Golea, Costică Tamaş şi Simona Oancă, au venit şi alţi oameni de bine, printre care pot fi enumeraţi ec. Ştefan Oprea, care a făcut o donaţie în alimente în valoare de 500 lei, precum şi Dănuţ Postolache şi Lucian Şandru, aceştia din urmă având contribuţii financiare importante.
Ec. Ştefan Oprea este vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale pentru Tradiţie, Istorie şi Justiţie Socială „Ştefan Petică” din Tecuci, iar printre obiectivele acestei fundaţii se numără şi acela de a ajuta copiii şi persoanele din medii defavorizate. „Elevii şcolii noastre au mai desfăşurat astfel de acţiuni caritabile, lucru care este benefic pentru formarea lor ca oameni care arată că le pasă, dar şi pentru persoanele din Cărăpceşti, care au un sprijin nesperat înaintea sfintelor sărbători pascale. Elevii noştri au contribuit cu alimente de strictă necesitate, pe care le vor împărţi persoanelor bătrâne, celor foarte bolnave care nu se pot deplasa, dar şi copiilor de aceeaşi vârstă cu donatorii. Pe data de 4 aprilie, la biserica din Cărăpceşti va avea loc şi oficierea slujbei Sfântului Maslu, iar după aceasta grupul de elevi, alături de cadrele didactice care i-au îndrumat, vor prezenta un scurt moment artistic în care vor fi prezentate poezii şi cântece religioase. Sperăm că aceste acţiuni, mai ales în această perioadă, vor aduce un plus de linişte şi de bucurie în sufletele celor pe care îi întâlnim”, ne-a spus prof. Eleonora Stamate, preşedinte al Fundaţiei Culturale pentru Tradiţie, Istorie şi Justiţie Socială „Ştefan Petică” din Tecuci.


Articole înrudite