Pe 21 şi 27 iulie 2017, echipa Fundaţiei Comunitare Galaţi, va organiza sesiuni de coaching cu organizaţiile, profesorii şi echipele care au trimis sau urmează să trimită scrisori de întenţie. Astfel, ajutorul este oferit tuturor aplicanţilor, mai ales celor care au mai puţină experienţă cu astfel de programe de finanţare, să propună proiecte cât mai interesante, cât mai inovative şi mai ales fezabile. Discuţiile purtate vor explica orice nelămurire legată de procesul de aplicare şi vor pune echipele de proiect în legătură cu oameni resursă şi spaţii unde se pot desfăşura activităţile din cadrul proiectelor. Pe scurt, sesiunile ajuta aplicanţii să ajungă mai repede de la stadiul de idee la un proiect educaţional cu scopul de a aduce mai aproape experienţele ştiinţifice în viaţa copiilor sau tinerilor.
Timpul alocat unei sesiuni este de 45 de minute iar acestea au loc în intervalul orar 10:00-16:00. Întâlnirile se vor desfăşura la sediul Fundaţiei Comunitare Galaţi, din str. Portului, nr. 23, incinta Parcului de Soft.