147 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 25.200 lei au aplicat poliţiştii locali din Galaţi pentru încălcarea legii privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
"În primele două luni ale anului 2018 au fost aplicate 144 de amenzi, în valoare de 10.200 lei, persoanelor fizice şi alte trei, în sumă de 15.000 lei, persoanelor juridice. Sancţiunile contravenţionale aplicate persoanelor fizice au fost date celor care fumau în locaţii, precum: spaţii de joacă pentru copii, staţii de autobuz, pieţe agroalimentare, autoturisme de serviciu, etc", se arată în comunicatul Poliţiei Locale Galaţi.
Nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor legii anti-fumat se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei. Persoanele juridice care încalcă legea riscă sancţiuni, după cum urmează: 5.000 lei la prima abatere, amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere, iar săvârşirea unei noi contravenţii se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei, plus sancţiunea complementară de închidere a unităţii.