15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fostul director al spitalului din Tecuci vrea să revină la muncă
Fostul director al spitalului din Tecuci vrea să revină la muncă

Dr. Dragoş Teodoru, fost director al Spitalului din Tecuci, le-a cerut judecătorilor de la Tribunalul Galaţi să anuleze suspendarea contractului său de muncă dispusă de actuala conducere a unităţii medicale şi să-i plătească drepturile salariale restante. Măsura de suspendare a contractului de muncă pe perioadă nedeterminată a fost luată după ce medicul a fost trimis în judecată pentru corupţie. Tribunalul Galaţi a decis luna trecută că sesizarea procurorilor privind faptele de corupţie de care este acuzat fostul director al Spitalului municipal „Anton Cincu” din Tecuci este legală, astfel că cercetarea judecatorească în cazul dr. Dragoş Teodoru va începe în perioada imediat următoare. Procurorii anticorupţie susţin că în 2007 dr. Dragoş Teodoru, director al spitalului la acea vreme, a încheiat un contract de furnizare şi montare a două generatoare de curent cu SC Majestic SRL Tecuci, înregistrând, între părţi, un act adiţional în 14.12.2007. Mai multe sesizări au fost depuse în ceea ce priveşte suma exagerat de mare înregistrată pentru cele două generatoare (220.000 lei), iar Direcţia Naţională Anticorupţie a demarat o serie de verificări în acest caz. Procurorii anticorupţie susţin că actul adiţional a fost încălcat, mărindu-se nejustificat valoarea contractului, iar prejudiciul cauzat se ridică la 26.503 lei.

Şi angajaţii se judecă cu unitatea medicală

Spitalul Municipal din Tecuci a fost nevoită să îşi acţioneze în judecată angajaţii pentru a recupera de la aceştia mai multe drepturi salariale. Este vorba de prima de stabilitate încasată pentru o perioadă de o lună de zile în 2009, dar la care se adaugă dobânda legală de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti până la data plăţii efective. Alţi 12 angajaţi ai spitalului pot răsufla uşuraţi după ce unitatea medicală a renunţat la repretenţiile faţă de aceştia. La rândul său, spitalul din Tecuci a scăpat de spectrul executării silite după ce aceeaşi instanţă a admis recent suspendarea provizorie a executării silite demarate de către SC Sanomed SRL pentru neplata unor datorii. Spitalul se judecă şi în prezent cu proprii angajaţi şi pentru a recupera de la aceştia mai multe drepturi salariale, a căror plată a fost considerată ilegală de la Camera de Conturi Galaţi. Tribunalul Galaţi a pus în vedere unităţii medicale să precizeze suma pe care vrea să o recupereze de la fiecare medic şi asistentă medicală, cu precizarea cuantumului brut şi a celui net.


Articole înrudite