Tribunalul Galaţi s-a pronunţat ieri în dosarul de corupţie, ce o are ca principală protagonistă pe Gampe Crăciunescu Simona, fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Tineret (DJT) Galaţi. Judecătorii au achitat-o pe aceasta de acuzaţiile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi participaţie improprie la această infracţiune, precum şi de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii pe motiv că faptele nu există sau nu au fost săvârşite cu intenţie. Instanţa a pronunţat decizii de achitare şi în cazul lui Pălimariu Florin Dan Emil, director tehnic la SC Fidalus Construct SRL Galaţi şi Sîrghei Felix Eusebiu, director general al SC Construct Active Media SRL Brăila, pentru dare de mită şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În cazul lui Chiuş Pălimariu Elena, administrator la SC Fidalus Construct SRL Galaţi, Tribunalul Galaţi a dispus încetarea procesului penal, în condiţiile în care aceasta a decedat.
Procurorii anticorupţie susţin că, în cursul anului 2008, Gampe Crăciunescu Simona, în calitate de director al Direcţiei Judeţene pentru Tineret Galaţi, cu ocazia derulării procedurilor de achiziţii publice pentru atribuirea unui contract de lucrări privind reabilitarea Vilei „Stejarul” din incinta Centrului de Agrement Gârboavele ar fi încălcat legislaţia privind achiziţiile publice, favorizând interesele SC Construct Active Media SRL Brăila.
Presupusul prejudiciu este estimat la aproape 400.000 de lei
Conform DNA, s-a urmărit ca fondurile bugetare alocate să fie direcţionate în mod ilegal către SC Fidalus Construct SRL Galaţi, firmă controlată de Pălimariu Florin Dan Emil şi de mama sa, Chiuş Pălimariu Elena. În acest scop, fostul director al DJT Galaţi i-ar fi determinat pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul DJT Galaţi să atribuie acest contract SC Construct Active Media SRL prin încălcarea, din eroare, a atribuţiilor de serviciu. Deşi contractul de lucrări a fost atribuit SC Construct Active Media SRL Brăila, reprezentantul acestei firme Sîrghei Felix – Eusebiu ar fi subcontractat aceste lucrări către SC Fidalus Construct SRL în mod ilegal. În schimb, Sîrghei Felix – Eusebiu ar fi primit de la inculpaţii Pălimariu Florin-Dan-Emil şi Chiuş Pălimariu Elena, cu titlu de mită, suma de 19.811,03 lei, reprezentând contravaloarea garanţiei de execuţie reţinute de Direcţia Judeţeană pentru Tineret Galaţi, din valoarea contractului de achiziţie publică. Astfel, DJT Galaţi ar fi fost prejudiciată cu suma de 374.808,46 lei, iar un alt agent economic a fost exclus din procedura de atribuire a licitaţiei.
Decizia finală în acest caz va fi dată de Curtea de Apel Galaţi, fiind de aşteptat ca procurorii anticorupţie să atace hotărârea cu apel la instanţa superioară.