Din toamna acestui an, blocurile de locuinţe din municipiile - reşedinţă de judeţ vor putea beneficia de lucrări complexe de creştere a eficienţei energetice cu ajutorul fondurilor europene.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a finalizat negocierile cu Comisia Europeană pentru finanţarea, în cadrul actualului exerciţiu bugetar, prin Programul Operaţional Regional, a activităţilor de creştere a eficienţei energetice a blocurilor de locuit, iar Memorandumul în acest sens a fost aprobat în şedinţa de Guvern de ieri, 11 iulie.
Schema de finanţare se va aplica blocurilor de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse din municipiile reşedinţă de judeţ (peste 50% dintre familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie de maximum 500 de euro).
Bugetul schemei de finanţare este de 304 de milioane de euro, din care 150 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), respectiv 154 de milioane de euro rezultată din contribuţia naţională (co-finanţare de la bugetul de stat, contribuţia autorităţilor publice locale şi a asociaţiilor de proprietari).
Beneficiarii vor trebui să participe financiar la aceste lucrări printr-o cofinanţare de 40%. Restul fondurilor necesare (60%) pentru fiecare lucrare va fi asigurat din bani europeni nerambursabili din FDER şi bugetul de stat. Ratele de cofinanţare ale autorităţilor publice locale şi asociaţiilor de proprietari vor fi modulate în funcţie de proporţia în clădire a familiilor cu venituri reduse, după cum urmează:
• 30% contribuţia autorităţii publice locale şi 10% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 150 de euro;
• 20% contribuţia autorităţii publice locale şi 20% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 350 de euro;
• 10% contribuţia autorităţii publice locale şi 30% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 500 de euro.
Având în vedere faptul că programul se va închide în anul 2013, schema propusă are un caracter pilot pentru actuala perioadă de programare, experienţa acumulată putând fundamenta investiţiile în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe pentru perioada de programare 2014-2020.