Iniţiat de Inspectoratul General al Poliţiei Române prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu Direcţia pentru Protecţia Copilului, proiectul finanţat prin programul de granturi al Comisiei Europene „Prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii” (ISEC) şi-a propus creşterea eficienţei programelor de prevenire a delincvenţei juvenile la minorii cu vârsta sub 14 ani. S-a plecat de la necesitatea intensificării activităţilor de prevenire a criminalităţii adresate acestei categorii de vârstă, considerată având un risc sporit de vulnerabilitate din punct de vedere infracţional. 63 cadre didactice, 235 părinţi şi aproximativ 500 elevi informaţi pe parcursul celor 40 de activităţi desfăşurate - acestea sunt aspectele cantitative ce pot fi subliniate la finalul proiectului „Copilărie fără delincvenţă”.
În judeţul Galaţi, proiectul a fost implementat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului la nivelul uneia dintre cele mai mari unităţi de învăţământ, respectiv Şcoala Gimnazială „Miron Costin”. În perioada noiembrie – martie, echipe formate din poliţişti de prevenire, inspectori de specialitate din cadrul DGASPC şi psihologi au organizat activităţi de informare adresate celor trei categorii de beneficiari: elevii claselor V-VII din unitatea şcolară selectată, cadrele didactice şi părinţii / aparţinătorii legali ai elevilor.
Delincvenţa juvenilă, prevederile legale privind minorii (răspunderea penală, măsuri), modul de gestionare a unor situaţii conflictuale, influenţa anturajului şi a găştilor, consecinţele legale, psihologice şi sociale ale comiterii de infracţiuni sau instituţiile la care se pot adresa pentru sprijin au fost principalele subiecte abordate în întâlnirile de informare. „Dincolo de aspectele cantitative prezentate la început, este important să subliniem deschiderea şi implicarea de care au dat dovadă atât conducerea unităţii de învăţământ, cât şi elevii, cadrele didactice şi părinţii care au participat la activităţi. Întrebările concrete adresate poliţiştilor, problematica abordată şi feed-back-ul oferit au evidenţiat nevoia de informare existentă în acest domeniu şi importanţa implicării instituţiilor responsabile în activităţi sistematice de prevenire. Având în vedere gradul sporit de vulnerabilitate din punct de vedere infracţional şi victimal pe care îl prezintă minorii, oferirea de informaţii din surse avizate constituie o componentă esenţială a demersului preventiv”, a precizat Bogdan Cojocaru, de la IPJ Galaţi.
În partea sa finală, campania a oferit copiilor şi posibilitatea de a câştiga premii la concursurile tematice organizate. De asemenea, au fost oferite pachete de lucru membrilor Consiliului de prevenire a delincvenţei format la nivelul unităţii, care să fie utilizate în activităţile viitoare derulate în şcoală, cei 10 elevi membri urmând a continua să transmită colegilor lor, cu diverse ocazii, mesajele campaniei.