Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea, i-a informat ieri, la Prefectura Galaţi, pe reprezentanţii organizaţiilor de pensionari despre măsurile de prevenire a infecţiilor respiratorii la persoanele vârstnice. Informarea făcută de doctorul Boldea a fost prezentată în cadrul şedinţei Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice, care a fost condusă de prefectul Paul Florea. Valentin Boldea, le-a spus reprezentanţilor organizaţiilor de pensionari prezenţi la şedinţă că în cazul în care au o infecţie respiratorie, şi aici este vorba de viroză sau gripă, nu trebuie să se programeze la medicul de familie pentru a fi consultaţi.
„Trebuie să vă prezentaţi la medicii de familie, care sunt obligaţi să vă consulte în aceste cazuri fără să vă programaţi înainte, deoarece acestea sunt considerate urgenţe”, le-a spus celor prezenţi doctorul Boldea.
Directorul DSP a menţionat faptul că informatizarea sistemului de sănătate ar reduce risipa de bani sau neregulile care apar în acest domeniu, lucru cu care a fost de acord şi prefectul. Ambii au subliniat că informatizarea sistemului Spitalului de Urgenţă, care ar costa un milion de euro, ar fi o investiţie necesară, care s-ar amortiza într-un timp relativ scurt. Toţi cei care au luat cuvântul, şi aici ne referim atât la reprezentanţii organizaţiilor de pensionari cât şi la prefectul Paul Florea şi la directorul DSP, au afirmat că de ani de zile în sistemul de sănătate se risipesc banii, care şi aşa sunt puţini, şi au subliniat faptul că ar trebui luate măsuri care să remedieze aceste deficienţe. Toader Cristea, liderul Alianţei Europensionarilor Galaţi, a solicitat ca la verificările care se fac să fie şi reprezentanţi ai organizaţiilor pensionarilor. Solicitarea lui Toader Cristea a venit după ce prefectul a anunţat că va fi constituită o comisie care va face verificări la Spitalul de Urgenţă.