În februarie, exponatul lunii la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi este cea mai mare specie de scoică din România (Sinanodonta woodiana), numită şi scoica gigant chinezească sau scoica de mlaştină. Este o specie originară din bazinul fluviului Yangtze, China. A fost introdusă accidental în România de către om, în perioada 1959 - 1965, odată cu speciile fitofage de crap chinezesc importate din China. În cadrul expoziţiei vor fi expuse trei exemplare de scoică de mlaştină, din care două fac parte din patrimoniul ştiinţific al muzeului gălăţean.
Cel mai mare dintre exemplarele expuse măsoară 26 centimetri lungime şi aparţine Agenţiei pentru Protecţia Mediului Galaţi. A fost colectat în anul 2012 din Lacul Pochina - (an în care lacul a secat în totalitate datorită secetei), situat în lunca inundabilă a Prutului Inferior pe teritoriul judeţului Galaţi.
În zona noastră, specia a fost semnalată pentru prima dată în literatura de specialitate în anul 2007. Această specie de scoică s-a înmulţit şi s-a răspândit foarte repede, în detrimentul speciilor autohtone, datorită unor avantaje: rată mare de creştere, este mult mai rezistentă la poluare şi hipoxie (lipsa oxigenului) şi dezvoltă 2-3 generaţii pe an comparativ cu speciile locale de scoici (din familia Unionidae), care au o singură generaţie pe an. Aceste cauze explică succesul evolutiv al speciei, care în ultimii 20 de ani a invadat noi teritorii, colonizând atât România, cât şi toată Europa.
Exponatul lunii februarie va putea fi văzut la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi până pe data de 28 februarie.