15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Iulian Bold este elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”. Cu ce se deosebeşte acesta de ceilalţi colegi ai lui? Pe lângă faptul că este foarte inteligent, Iulian este printre cei 5 elevi din România care vor studia în clasa a XI-la o şcoală din Marea Britanie. Programul de burse la care a aplicat se numeşte HMC – Projects in Central and Eastern Europe şi le oferă tinerilor de clasa a X-a şansa de a petrece al treilea an de liceu într-o şcoală din Marea Britanie, prin intermediul unei burse care acoperă taxa şcolară anuală, cazarea şi masa. În anii trecuţi, au fost selectaţi şapte sau opt elevi din ţara noastră, însă anul acesta au fost doar cinci fericiţi. Pe baza disciplinelor pe care doreşte să le studieze, Iulian a fost repartizat la Dollar Academy din Scoţia.
Povestea a început în clasa a VII-a...
Gălăţeanul nostru şi-a dorit să aplice pentru acest program încă de când era în clasa a VII-a atunci când, bineînţeles, nu se încadra în condiţiile de participare. „Eu văzusem pe un site, atunci când eram în clasa a VII-a. Îmi plăcea foarte mult ideea, ştiam despre ce e vorba. La vremea aceea, îmi spuneam că până în clasa a X-a mai e mult timp şi nu pot şti ce va fi”, începe Iulian Bold. Apoi acesta ne-a explicat întreg procesul de selectare care trebuia parcurs, timp în care a fost ţinut pe jar, fiind măcinat de nerăbdare şi de speranţă. „Iniţial a fost etapa dosarului - un formular cu câteva întrebări standard (hobby, sport, performanţe şcolare), foaia matricolă, recomandările profesorilor, fotografii  şi eseul de 750 de cuvinte în limba engleză. Eseul l-am scris ca o rememorare a episodului în care eram în clasa a VII-a şi îi spuneam mamei de HMC, alături de alte lucruri despre mine. După această etapă, au rămas doar 50 de candidaţi. Am fost chemaţi la un interviu care a durat 45 de minute - am intrat în birou împreună cu alţi doi elevi. Faptul că la interviu era şi fondatorul programului m-a neliniştit foarte mult. Una dintre întrebările pe care ni le adresau a fost dacă aş prefera să merg la o universitate de top şi să am un nivel mediu sau să merg la o universitate medie şi să am un nivel de top. Am răspuns că aş prefera să merg la o universitate de top cu şi să am un nivel mediu, pentru că în acest fel aş avea posibilitatea să avansez”, ne-a explicat elevul. La final, atunci când fiecare candidat putea să adauge câte ceva, Iulian le-a povestit o întâmplare petrecută tot în clasa a VII, care arată că „indiferent cât eşti de mic, oriunde te afli, poţi schimba ceva”. Într-o dimineaţă, când era difuzată emisiunea lui Mircea Badea, i s-a părut prea deplasat limbajul pe care-l folosea acesta pentru acea oră. Astfel, a depus o plângere pe internet la CNA şi, după o lună, a primit răspuns că a fost aplicată o amendă în valoare de 100 de milioane, datorită sesizării acestuia, aspect mediatizat la o oră de maximă audienţă. Bineînţeles, şi această istorisire a avut ceva de spus în alegerea lui Iulian. Acestuia i-a fost greu să exprime în cuvinte bucuria pe care a simţit-o atunci când a primit e-mailul în care anunţa că se află printre cei cinci elevi admişi. „Voi studia doar cinci materii şi iubesc lucrul acesta - faptul că voi învăţa doar ce îmi place. Până acum, aceasta a fost cea mai mare provocare a mea. A fost un moment pe care mi l-am dorit şi sunt conştient de schimbările care vor veni. Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul, dar mă bucur că am avut şansa să trec această provocare”, a mai spus elevul.


Articole înrudite