În această toamnă este pentru prima dată când cadrele didactice sunt pur şi simplu „legate” de postul pe care şi l-au ales cu bună ştiinţă. În anii precedenţi, cadrele didactice, educatoarele în special, aveau posibilitatea de a deveni titulare la o unitate de învăţământ, indiferent unde se afla aceasta, ca ulterior, chiar în primele zile ale anului şcolar, să aleagă varianta de detaşare la o altă grădiniţă, mult mai aproape de domiciliu. În acest fel era rezolvată problema educatoarelor, dar în dezavantajul copiilor, ale căror „doamne” plecau, şi implicit a grădiniţei, deoarece rămânea fără om pe post încă din primele zile. Toamna lui 2011 a venit cu schimbări radicale în favoarea exclusivă a învăţământului şi a copiilor de grădiniţă, obligând cadrele didactice să profeseze pe postul ales, chiar dacă acesta se află la mare distanţă de domiciliu. Prin hotărârea de a se „lega” educatoarele de post, se disciplinează şi activitatea în sistem.
Grădiniţa nr.17 din Tecuci s-a confruntat ani la rând cu migraţia educatoarelor, mare parte dintre acestea „fugind” de activitatea canalizată pe educaţie timpurie, un proiect iniţiat şi implementat pentru prima dată la Tecuci în cadrul acestei grădiniţe. Anul acesta, o serie de educatoare, titulare la acestă unitate, au început activitatea cu gândul de a se retrage în cel mai scurt timp la o altă grădiniţă, mult mai aproape de locuinţa de domiciliu. Cum acest lucru nu a mai fost posibil, cadrele nou venite nu au avut altă alternativă decât aceea de a se apuca serios de muncă. După prima săptămână de activitate intensă, se pare că rezultatele sunt mai mult decât satisfăcătoare, iar acomodarea a fost destul de uşoară.
Soltănica Militaru, directorul Grădiniţei nr.17, ne-a informat: „Faţă de anii anteriori, acomodarea copiilor a avut loc mult mai repede, asta şi datorită personalului angajat, în mare parte titulari, cadre dornice să se implice, să se formeze, să înveţe lucruri noi copii cu vârste de 1, 2 şi 3 ani. Constat că un alt randament dau cadrele didactice titulare cărora anul acesta nu li s-a mai permis plecarea pe alte locuri, în apropierea domiciliului, încercând să se formeze o echipă de lucru cu obiective bine stabilite”.
Motivat de faptul că este singura unitate din oraş care aplică un curriculum pe educaţie timpurie, există solicitări mult mai mari decât numărul de locuri, grupele de „timpuriu” fiind mai mult decât abundente, numărul de copii pe fiecare grupă fiind mai mare decât numărul prevăzut în lege.
„Am acceptat înscrierea unui număr mult mai mare de copii, în speranţa că nu peste puţin timp vom beneficia de noua clădire, cu spaţiu corespunzător, adecvat activităţii pe care o întreprindem”, a justificat directorul unităţii, Soltănica Militaru, înscrierea unui număr mare de copii pe segmentul educaţie timpurie.