16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Organismul Intermediar pentru POS Mediu Regiunea Sud-Est organizează peste câteva zile un eveniment de prezentare a stadiului de implementare a programului la nivelul regiunii. Pe agenda acestui eveniment sunt înscrise două abordări ale aceleiaşi tematici, respectiv privirea de ansamblu a Organismului Intermediar ca entitate cu rol de management şi control în implementarea POS Mediu dar şi punctele de vedere ale beneficiarilor de finanţare prin POS Mediu asupra implementării programului. Cu această ocazie ni s-au pus la dispoziţie câteva date referitoare proiectele depuse în regiune.
În acest moment la nivelul Regiunii 2 Sud-Est se află în diferite stadii de derulare 29 de proiecte (din care 3 urmează să semneze în scurt timp contracte de finanţare) ce însumează un total de aproximativ 880 milioane de euro.
Pe Axa Prioritară 1 - sectorul apă/apă uzată, sunt 7 proiecte, dintre care şi unul al Galaţiului, mai exact al SC Apă Canal SA, pentru 129,80 milioane de euro. Pe Axa Prioritară 2 – sectorul de gestionarea integrată a deşeurilor şi Axa Prioritară 3 – sectorul de termoficare s-au depus doar câte un proiect, dar nu e niciunul de la Galaţi. Pe Axa Prioritară 4 – sectorul biodiversitate şi protecţia naturii, la Sesiunea 2 sunt 8 proiecte, niciunul de la Galaţi; Sesiunea 3 - s-au depus 7 proiecte, dintre care unul este al Consiliului Judeţului Galaţi, în valoare de 0,18 milioane de euro, pentru Pădurea Gârboavele; Sesiunea 4 are două proiecte, ambele de la Galaţi, aparţinând Asociaţiei Ecologice Universitare Galaţi (0,28 milioane de euro) şi Asociaţiei Judeţene a Pescarilor Sportivi Galaţi (0,38 milioane de euro). Axa Prioritară 5 – sectorul de prevenire a inundaţiilor şi a eroziunii costiere finanţează proiecte pentru inundaţii (2 proiecte, niciunul de la Galaţi) şi eroziune costieră (un proiect, care nu e de la Galaţi).
Bilanţul arată cam aşa: Regiunii 2 Sud-Est are şase judeţe, cu 29 de proiecte, dintre care doar 4 sunt ale Galaţiului; din valoarea totală a proiectelor de finanţare, de 880 milioane de euro, Galaţiul a cerut 130 de milioane de euro. Nu e rău, dacă te raportezi la media per judeţ, dar sigur se putea mai bine, deoarece Galaţiul este situat într-o zonă geografică ce i-ar fi permis să acceseze fonduri mult mai multe pe mediu. Şi nu vorbim aici doar de autorităţi publice, ci şi de ONG-uri, de exemplu.


Articole înrudite