August, dar şi toate lunile de vară se manifestă printr-o scădere a numărului donatorilor care trec pragul Centrului Regional de Transfuzii Galaţi. Explicaţia este evidentă: este perioada concediilor, sau unele persoane pleacă la ţară, aşa că de acum cadrele medicale din acest centru se aşteaptă la o astfel de evoluţie a fenomenului. August este vârful de lunilor de concediu, lună în care de obicei scade cel mai mult numărul donatorilor. „Ca de obicei, în perioada concediilor se remarcă o scădere a numărului zilnic de persoane care donează sânge în cadrul centrului nostru. Dacă în mod normal aveam în perioadele obişnuite circa 80 şi peste, ca număr de donatori, acum se înregistrează zilnic circa 55-60-65 de donatori. Este o scădere de circa 15-20%. Nu ne afectează activitatea această reducere a numărului de donatori, deoarece ne aşteptam la aşa ceva şi am luat măsuri ca în cazurile în care există o nevoie urgenţă să mobilizăm donatorii. De fapt, trebuie să precizez că gălăţenii se mobilizează şi singuri dacă află de la rude sau pe alte căi că există o nevoie de sânge pentru cineva. Reuşim astfel să asigurăm nu doar comenzile pentru pacienţii din spitalele gălăţene, dar şi să trimitem sânge la Bucureşti sau în alte localităţi, către spitalele care au internaţi pacienţi gălăţeni“, a precizat Camelia Stoichiţescu, managerul Centrului Regional de Transfuzii Galaţi. În acest moment, centrul gălăţean de transfuzii, care este unul regional, reuşeşte să acopere toate cererile de sânge şi produse din sânge pe care le primeşte din partea spitalelor.