18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După ce acum două săptămâni a invitat sindicatele la o întâlnire în cadrul căreia s-a discutat despre situaţia Combinatului, directorul general al Combinatului, Thierry Le Gall, a transmis zilele trecute o nouă adresă sindicatelor prin care le-a invitat să participe la o nouă şedinţă de dialog social, tema disuţiilor fiind aceeaşi abordată recent. „Am primit o adresă prin care am fost invitaţi să participăm pe data de 28 iulie la o întâlnire cu conducerea Combinatului, tema fiind situaţia unităţii. Practic, în opinia mea se doreşte să se discute, în mare, ce s-a discutat acum câteva săptămâni, când sindicatele au fost invitate rapid să li se aducă la cunoştinţă faptul că se va acorda bonusul şi să ni se prezinte date referitoare la situaţia Combinatului”, a spus liderul SSM, Gheorghe Tiber. Acesta ne-a mai declarat că a transmis către conducerea Combinatului şi către conducerea AVAS adrese prin care a solicitat lămuriri referitoare la informaţiile apărute în presă privitoare la încheierea unui act adiţional la contractul de privatizare prin care colosul siderurgic ar urma să nu mai fie obligat să facă investitiţiile asumate în contract pentru perioada 2010- 2011. „Dacă ceea ce s-a prezentat în presă este adevărat, sindicatul Solidaritatea va reclama Guvernul României şi pe cei de la ArcelorMittal Galaţi la Comisia Europeană, pentru că prin asemenea prevederi statul român nu face decât să îi ajute pe cei de la Combinat în loc să îi oblige să respecte obligaţiile din contract”, ne-a declarat Gheorghe Tiber.


Articole înrudite