Acest lucru s-a întâmplat în cazul cartierului I.C. Frimu, unde intenţia conducerii Ecosal de a amenaja noi puncte de colectare a deşeurilor s-a lovit de nemulţumirea unor locuitori, care nu au dorit ca pubelele să fie amplasate aproape de blocul lor. Cel puţin acest lucru îl susţine directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu, care ne-a declarat că societatea nu a amenajat decât două noi puncte de colectare a deşeurilor în cartierul respectiv, unde au fost amplasate pubele prevăzute cu grilaj, ceea ce este o piedică în faţa celor care scormonesc pentru a strânge PET-urile de plastic în vederea valorificării lor pentru a câştiga un ban. „Deşi ar fi trebuit să amenajăm mai multe puncte de colectare a deşeurilor în cartierul I.C. Frimu şi să amplasăm 58 de containere noi, nu am reuşit să amenajăm decât două şi am decis să ne oprim. Am luat această decizie deoarece au fost unii locuitori care ne-au spus că nu doresc să le strângem gunoiul de sub nas, aceştia preferând să meargă mai mult pentru a duce gunoiul la punctele de colectare deja existente”, ne-a declarat directorul general al Ecosal. Acesta ne-a mai spus că Ecosal va continua montarea grilajelor la containerele situate în alte cartiere, iar pubelele care trebuia amplasate în cartierul I.C. Frimu vor fi păstrate în depozitul societăţii, urmând să fie folosite pentru schimbarea celor care se deteriorează. Directorul Ecosal ne-a mai declarat că, în cursul lunii iunie, la punctele de colectare a gunoiului ar urma să fie folosită o nouă maşină de spălat pubele, cumpărată de către Primăria Galaţi. „Este o investiţie necesară deoarece după ce se va strânge gunoiul, maşina aceasta va spăla pubela care a fost golită”, ne-a mai precizat directorul Ecosal. Rămâne de văzut când va deveni realitate noua achiziţie şi mai ales cum va fi pus în practică la nivel Galaţiului noul ordin semnat de ministrul Sănătăţii, care stipulează că punctele de colectare a deşeurilor nu pot fi amplasate la mai puţin de 10 metri de un bloc, iar punctul de colectare trebuie să respecte anumite condiţii, inclusiv să fie prevăzut cu rigole de scurgere.