Arhiepiscopia Dunării de Jos a analizat şi aprobat o serie de programe pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educative desfăşurate în perioada pascală. Între cadrul proiectelor ce urmează a fi implementate la nivelul Eparhiei Dunării de Jos în perioada următoare se numără programele: „Ne primenim duhovniceşte de Sfintele Paşti”, „Ne înnoim de Sfintele Paşti” şi „Contribuim cu bucurie la agapa pascală în familiile sărace”.
"Prin aceste programe, copiii sărmani, elevii din judeţele Galaţi şi Brăila, bolnavii din unităţi medicale şi din centrele sociale, credincioşii nevoiaşi, precum şi cetăţenii ucraineni aflaţi de Sărbătoarea Învierii Domnului în Eparhia Dunării de Jos vor fi vizitaţi de preoţi, studenţi şi alţi voluntari pentru a le oferi sprijin spiritual şi material", informează Arhiepiscopia.