La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, miercuri, 08 septembrie 2021, au fost înregistrate 28.307 persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 38 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.
Din numărul nou de persoane infectate, 26.982 au fost declarate vindecate (30, în 24 de ore) şi 962 au decedat, 1 deces a fost confirmat în ultimele 24 de ore.
Până miercuri, în judeţ, au fost efectuate 197.337 de teste (865, în 24 de ore), 1.081 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 246 în izolare la domiciliu, iar 117, în izolare instituţionalizată.
În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că, în data de 07 septembrie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 307 persoane (230 prima doză şi 77 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la centrul drive-thru, 94 (68 prima doză şi 26 doza 2).
„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 220.533. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 101.035. Totodată, 15.875 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 2.588 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore nu au fost raportate reacţii adverse post imunizare“, precizează Prefectura Galaţi.
Citește și BREAKING NEWS: Localitatea Cavadineşti a intrat în SCENARIUL ROŞU