16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cotele de atenţie, depăşite pe râurile din judeţele Vaslui şi Galaţi
Cotele de atenţie, depăşite pe râurile din judeţele Vaslui şi Galaţi

Angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad sunt în continuă monitorizare a cursurilor de apă din spaţiul hidrografic Prut – Bârlad. Ca urmare a încălzirii vremii şi a topirii stratului de zăpadă depus săptămâna trecută, cumulat cu precipitaţiile din ultima perioadă, hidrologii avertizează că până la data de 25 aprilie, ora 14.00, vor fi creşteri de debite şi niveluri datorită cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, cu depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE.
Pe majoritatea cursurilor de apă din spaţiul hidrologic Prut – Bârlad s-au înregistrat creşteri de debite şi niveluri, dar doar pe o parte din râuri au fost atinse cote specifice de apărare. Astfel, pe cursul de apă Bârlad în judeţul Vaslui sunt înregistrate creşteri de niveluri la următoarele staţii hidrometrice: Buhăieşti (+ 80 CA), Ştefan cel Mare  (+ 17 CI), Mărăşeni (+ 38 CA), Bârlad (+ 48 CA) şi Banca (+ 21 CA). Creşteri de debite şi niveluri se înregistrează şi pe râul Stavnic la staţia hidrometrică Frenciug (+ 14 CA), pe râul Vaslui la staţia Codăieşti (+ 66 CA) şi pe cursul de apă Dobrovăţ la staţia Codăieşti (+ 18 CA).
În judeţul Galaţi se înregistrează pe cursul de apă Bârlad la staţia hidrometrică Tecuci creşteri de niveluri cu + 30 cota de atenţie.
Echipele Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad sunt pregătite să intervină cu materiale şi utilaje, fiind impusă starea de vigilenţă maximă şi monitorizarea permanentă.
Lucrările hidrotehnice aflate în administrarea ABA Prut - Bârlad sunt exploatate în condiţii de siguranţă, adaptând programele de exploatare ale acumulărilor în vederea asigurării tranşelor de atenuarea viiturilor.
Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad solicită autorităţilor locale să fie pregătite pentru a asigura starea de permanenţă la sedii. Primarii au ca atribuţii în cazul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii şi fenomene meteorologice periculoase, asigurarea, realizarea şi întreţinerea corespunzătoare a şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale, îndepărtarea materialului lemnos şi a deşeurilor din albia majoră a cursurilor de apă, din secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor pentru a evita blocarea secţiunilor.
În cazul acumulărilor piscicole - baraje mici, trebuie să fie verificată funcţionalitatea echipamentelor de evacuare a apelor mari. Persoanele fizice sau juridice, care au în proprietate sau în folosinţă astfel de obiective în zone ce pot fi afectate de acţiunile distructive ale apelor, de fenomenele meteorologice periculoase la construcţiile hidrotehnice, au obligaţia să asigure întreţinerea şi exploatarea corespunzătoare a lucrărilor de apărare existente.


Articole înrudite