Judecătorii i-au pus sub control judiciar pe patru dintre protagoniştii furturilor din incinta ArcelorMittal Galaţi, fiind vorba de Gabriel Nicu Ifrim, Marian Ionaşcu, Tănăsache Dănăila, Nelu Pelin şi Valentin Tudorache. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va hotărî soarta celor 44 de inculpaţi din dosarul instrumentat de DIICOT Galaţi, cel mai probabil la jumătatea lunii iunie2014. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată în mai 2010 pentru furt calificat, printre cei inculpaţi numărându-se şi fostul şef al Poliţiei de pe platforma siderurgică ArcelorMittal, comisarul şef Vasile Hulea, dar şi agentul Marian Munteanu, ales în 2004 „Poliţistul Anului“. Prejudiciul fusese estimat iniţial de ArcelorMittal la peste 600.000 de lei. Curtea de Apel Galaţi a stabit ca Nelu Pelin, Marian Ionaşcu, Liviu Mitrofan, Vasile Hulea, Costel Busuioc, Iulian Peceli, Lucian Stratulat, Miron Mărgărit, Titel Negrea, Geani Nicolae Cucu, Sanda Steluţa Munteanu şi Liviu Oprea să achite însă doar 16.000 de lei către ArcelorMittal în contul distrugerilor produse celor patru rulouri de tablă sustrase din combinat. Administraţia ArcelorMittal este nemulţumită de concluzia primei instanţe şi a cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să majoreze daunele pe care ar urma să le primească în contul furturilor de tablă de pe platforma siderurgică.
Trei persoane au fost achitate
Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada iunie 2008 - aprilie 2010, o parte dintre cei acuzaţi, respectiv Nelu Pelin, Marian Ionaşcu, Tănăsache Dănăilă, Valentin Tudorache şi Nicu Gabriel Ifrim au furat fier vechi de pe platforma siderurgică a Arcelor Mittal Galaţi. Cea mai mare pedeapsă se pare că o va avea de executat Marian Ionaşcu, care a primit iniţial 12 ani de închisoare, Nelu Pelin şi Dănăilă Tănăsache având de ispăşit câte 10 ani de închisoare, iar Ifrim Gabriel Nicu va sta 10 ani şi şase luni după gratii. Şi fostul şef al Poliţiei de pe platforma siderurgică ArcelorMittal, comisarul şef Vasile Hulea, a fost condamnat, acesta urmând să execute şase ani de închisoare. De amintit este că judecătorii au achitat trei dintre acuzaţii din dosar: Gheorghe Apăunei, Săndel Maftei şi agentul Marian Munteanu. DIICOT Galaţi a atacat decizia Curţii de Apel Galaţi, cerând ca persoanele amintite să primească pedepse cu închisoarea.