15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Apă Canal a demarat în anul 2012 înlocuirea contoarelor de apă rece existente, cu dispozitive noi, care au transmisie radio, respectiv sistem de citire la distanţă, atât în municipiul Galaţi cât şi în municipiul Tecuci. Potrivit informaţiilor care ne-au fost furnizate de către directorul de producţie al Apă Canal, Niţă Podaru, proiectul privitor la schimbarea contoarelor se va derula pe parcursul a 3 ani, iar în cursul anului trecut au fost montate contoare de apă noi pentru a vedea cum funcţionează aceştia. „Noile dispozitive vor fi amplasate timp de 3 ani, la limita de proprietate fie a blocurilor, fie a clienţilor persoane juridice, iar în acest fel angajaţii societăţii vor citi consumul de apă care este înregistrat de la distanţă şi nu vor mai trebui să coboare în subsoluri. Mai mult, ritmul de citire al consumului de apă va fi mai mare, iar operaţiunea va putea fi făcută cu mai puţini salariaţi decât până acum”, ne-a declarat directorul Niţă Podaru. Potrivit spuselor acestuia, înlocuirea contoarelor se va derula pe parcursul întregului an 2013 şi va continua până la înlocuirea integrală cu contoare noi, cu citire la distanţă, a celor circa 31.000 contoare existente în căminele de branşament ale clienţilor. Până la ora actuală s-au montat deja 4.635 astfel de contoare, cu prioritate la scări de bloc şi instituţii bugetare. Consumul înregistrat de contoarele cu transmisie radio poate fi citit de la o distanţă de 100-300 m cu ajutorul unui dispozitiv portabil de mici dimensiuni, iar salariaţii pot verifica astfel consumul înregistrat de un contor chiar şi atunci când nu au acces la acesta.

Articole înrudite