A fost nevoie de un singur termen de judecată pentru ca Tribunalul Galaţi să tranşeze conflictul dintre Prefectura Galaţi şi Consiliul Local (CL) Tecuci, obiectul disputei reprezentându-l mutarea statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza pe aleea personalităţilor din localitate. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a susţinut că nu s-ar fi obţinut în prealabil avizul de la Ministerul Culturii şi a acţionat în judecată autorităţile locale din Tecuci pentru anularea HCL 156 pe 27.09.2013, ce autoriza acţiunea amintită. Prefectura a precizat în instanţă că s-ar fi încălcat legea 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, conform căreia intervenţiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza avizului Ministerului Culturii sau, după caz, a avizului primit de la serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii. Potrivit legii 120/2006, amplasarea monumentelor de for public se poate realiza doar cu avizul privind concepţia artistică a monumentului de for public emis de Ministerul Culturii, respectiv de către comisiile zonale pentru monumentele de for public, lucru care, în opinia Prefecturii, nu s-a întâmplat.
Acţiunea este nefondată
Practic, Prefectura susţinea că aleşii locali din Tecuci au pus carul înaintea boilor, adoptând mai întâi hotărârea, pentru a cere apoi avizul de specialitate de la Ministerul Culturii. Consiliul Local din Tecuci a susţinut exact contrariul, precizând că avizul mult discutat nu putea fi obţinut decât după adoptarea unei hotărâri de către aleşii locali. Una peste alta, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi a emis avizul cu pricina, iar judecătorii au stabilit că ordinea în care au fost adoptată hotărârea CL Tecuci şi a fost obţinut avizul este cea corectă, astfel că statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza poată fi mutată, acţiunea Prefecturii fiind respinsă ca nefondată.