25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Consiliul Judeţului alocă 15 miliarde de lei vechi societăţii „Drumuri şi Poduri”
Consiliul Judeţului alocă 15 miliarde de lei vechi societăţii „Drumuri şi Poduri”
Societatea „Drumuri şi Poduri”, condusă de social-democratul Luciano Tudor, va primi din partea Consiliului Judeţului Galaţi nu mai puţin de 15 miliarde de lei vechi. Banii, cu ajutorul cărora societatea îşi va majora capitalul, vor ajunge în contul „Drumuri şi Poduri” după ce, astăzi, consilierii judeţeni vor vota proiectul de hotărâre iniţiat de vicepreşedintele Tania Bogdan (PNL) şi consilierul judeţean Viorica Sandu (PSD). Proiectul „Majorarea capitalului social al SC Drumuri şi Poduri S.A. Galaţi” s-a mai aflat pe ordinea de zi a consilierilor judeţeni, la şedinţa ordinară a aleşilor judeţeni ce a avut loc la începutul lunii august. La cererea liberalei Tania Bogdan, proiectul a fost retras atunci de pe ordinea de zi întrucât, potrivit acesteia, documentul prezenta mai multe neclarităţi, fiind nevoie de o serie de explicaţii suplimentare. „Am avut o discuţie cu directorul, i-am solicitat mai multe informaţii. Nu mai sunt neclarităţi. Mi-a spus care sunt intenţiile sale, de ce are nevoie de aceşti bani. Pentru ca societatea să mai poată funcţiona este nevoie să fie achitate salariile restante către angajaţi, dar şi datoriile către furnizori”, ne-a declarat Tania Bogdan.
Pe finele mandatului fostului preşedinte al CJ, Eugen Chebac, societatea „Drumuri şi Poduri” a fost implicată într-un adevărat scandal, după ce directorul Luciano Tudor a fost acuzat că ar fi solicitat bani conducerii CJ pentru lucrări fictive la deszăpezire. Pe fondul răfuielilor politice, atât tabăra PSD, cât şi cea a lui Chebac au ameninţat cu acţionarea în instanţă, totul rămânând, însă, la nivel de vorbe.

Articole înrudite