Consilierul local PC Florin Gasparotti a trăit recent o experienţă personală care i-a reamintit încă o dată cât de adevărată este zicala potrivit căreia „iarna nu este ca vara”. La puţin timp de la acest episod care i-a lăsat un gust amar, consilierul local PC Florin Gasparotti este nedumerit în legătură cu faptul că nu s-au găsit încă responsabili şi nimeni se pare că nu a plătit pentru problemele grave apărute în circulaţia trenurilor în urma ninsorii şi mai ales a viscolului care a lovit preponderent sud-estul ţării. Deşi susţine că experienţa prin care a fost nevoit să treacă în calitate de simplu călător al CFR nu o va uita toată viaţa, acesta ne-a declarat că nu va renunţa la călătoria cu trenul. „Eu nu am fost în trenul pe care mass-media l-a numit trenul groazei, ci într-un tren care pleca de la Bucureşti şi care avea ca destinaţie Galaţiului. Deşi trenul trebuia să plece la o anumită oră din Bucureşti, am fost anunţaţi de câteva ori în legătură cu faptul că ora de plecare a fost modificată. În sfârşit, după ce trenul a plecat cu o întârziere de câteva ore bune, totul a decurs cât de cât normal până la Buzău, unde trenul a staţionat nu mai puţin de 12 ore. În unele vagoane era frig, unii călători făcuseră atac de panică, a fost o noapte în care nimeni nu a închis un ochi. După 12 ore de staţionare trenul a pornit, dar nu pe ruta obişnuită, ci pe una ocolitoare, şi după aproape 24 de ore am ajuns cu toţii la destinaţie. Nu este normal ceea ce s-a întâmplat şi aş dori să ştiu de ce s-a dat semnalul de plecare pentru acel tren în condiţiile în care vremea era aşa cum era?”, ne-a declarat consilierul local Florin Gasparotti.