15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi va invită să participaţi la concursul de fotografie “Eu şi Mediul” lansat de către Agenţia Europeană de Mediu (EEA). Concursul se adresează fotografilor profesionişti şi amatori, tuturor cetăţenilor din cele 33 de ţări membre ale Spaţiului Economic European şi 6 ţări din Balcanii de Vest care cooperează cu Agenţia Europeană de Mediu. Participanţii trebuie să aibă mai mult de 18 ani. Înscrierile se fac până pe 30 septembrie 2014 iar participarea este gratuită. Un participant poate înscrie maxim cinci fotografii pe baza unui formular on-line de pe site-ul www.eea.europa.eu.
Competiţia „Eu şi Mediul” cuprinde o mare varietate de subiecte legate de mediul înconjurător, fotografiile putând ilustra atât aspecte negative (defrişări, poluare, depozitare necontrolată a deşeurilor  et.) cât şi frumuseţea naturii sălbatice, un peisaj în schimbare sau diverse acţiuni întreprinse pentru a reduce impactul asupra mediului.
În afară de  cele trei premii de 2.000 euro, 1.500 euro şi  respectiv 1.000 euro, se vor mai acorda şi două premii de câte 500 euro – unul pentru cea mai bună fotografie a unui participant cu vârsta între 18 şi 24 de ani, numit „Premiul pentru Tineret”, şi unul pentru câştigătorul „Premiului Publicului”, atribuit prin alegerea publică, care va fi decis prin vot on-line. Imaginile vor fi folosite pentru a ilustra problemele de mediu în publicaţii ale Agenţiei Europene de Mediu, inclusiv în Raportul de Stare a Mediului (SOER- 2015), care se publică la fiecare cinci ani.


Articole înrudite