Galaţiul a găzduit, la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, prima competiţie care depăşeşte caracterul regional al acestui tip de activitate. În weekendul 24-25 martie 2018, s-a desfăşurat competiţia de dezbateri MMO (Muntenia Monthly Open), pentru prima dată altundeva decât la Bucureşti, cum era tradiţia. În fond, este o competiţie de o zi, dar, mulţumită sprijinului Asociaţiei Române de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR), Andreea Moldovan, Project Manager, a venit (împreună cu alţi trei voluntari - elevi de liceu –) pentru a da o mână de ajutor şi pentru a ţine un training pe tema organizării de evenimente de acest gen. Informaţiile primite, completate cu practica de a doua zi, sunt menite să asigure o continuare a acestui tip de manifestare în peisajul oraşului nostru.
Pentru echipele locale, această competiţie a reprezentat un prilej de a-şi exersa abilităţile de comunicare, spiritul oratoric, lucrul în echipă, toate acestea respectând formatul de dezbateri World Schools. Fiecare echipă are câte trei membri, care ţin discursuri constructive de câte 8 minute, alternativ cu echipa oponentă. Cea care susţine moţiunea este echipa Guvernului, pe când cea care se împotriveşte aplicării moţiunii este echipa Opoziţiei. Meciul de dezbateri se încheie cu discursurile concluzive, care au rolul de a dovedi în ce măsură lumea propusă de Guvern, respectiv de Opoziţie, este preferabilă. Acest tip de activitate are avantaje enorme pentru tineri. În primul rând, aceştia se documentează cu privire la problematica respectivă, care este, de regulă, de interes european sau mondial, consultând surse diverse, cele mai multe dintre ele în presa internaţională. Află, astfel, ce se întâmplă în lume, dincolo de cadrul restrâns al temelor pentru a doua zi şi al lecturilor obligatorii. În al doilea rând, îşi structurează informaţiile, după această primă etapă de documentare, în funcţie de importanţa şi impactul lor, corelându-le cu exemple semnificative. Nu sunt admise exemple din operele literare (literatura înseamnă ficţiune) şi nici exemple personale, deoarece se consideră că acestea trebuie să fie relevante pentru o majoritate semnificativă.
Tinerii implicaţi în dezbatere ţin discursurile de la pupitru, în faţa unui auditoriu, ceea ce este, fără doar şi poate, un act de curaj. A vorbi cursiv, elocvent, cu sens şi cu stil totodată nu este deloc un lucru simplu.
Ce s-a dezbătut?
Moţiunea pregătită, jucată de toate echipele de pe ambele poziţii (Guvern şi Opoziţie) a fost: ”Acest Parlament crede că în România vinovăţia în procesele penale ar trebui stabilită de către un juriu”. Aşadar, dacă la primul meci, o echipă a jucat Guvern pe această moţiune, la cel de-al doilea, a jucat Opoziţie.
Moţiunea impromptu, anunţată cu doar o oră înaintea meciului, i-a pus pe elevi în faţa unei chestiuni de moralitate: ”Acest Parlament regretă insuflarea viziunii conform căreia binele învinge întotdeauna, în educaţia copiilor”. În pregătirea acestei moţiuni, elevii s-au bazat exclusiv pe propriile resurse, neavând voie să consulte internetul ori să colaboreze cu instructorii de club.
De ce meci?
Denumirea poate să pară nepotrivită, însă dezbaterile sunt considerate un sport al minţii, în care principala regulă este cea a fair-play-ului. Membrii celor două echipe folosesc surse de documentare recunoscute, aduc în dezbatere informaţii corecte, îşi respectă oponenţii şi se implică într-o competiţie cinstitiă. Nimeni nu îşi doreşte să câştige în mod neloial.
Pentru a răspunde complet la întrebarea “de ce meci”, trebuie precizat faptul că dezbaterea este urmărită de un arbitru (sau mai mulţi, după caz), care se imaginează în ipostaza unui om mediu informat în privinţa problematicii propuse. Acesta decide în final cine a câştigat, analizând cele trei componente ale dezbaterii: conţinut (40%), stil (40%), strategie (20%).
Despre câştig şi câştigători
Pare un clişeu, dar toţi participanţii au avut parte de câştig prin faptul că au ieşit din zona lor de confort şi au luat parte la o activitate pentru care şcoala nu îi recompensează prin notă. Sunt tineri care vor să se dezvolte, care vor să facă ceva pentru ei şi pentru cei din jur. Sunt tineri care îşi doresc o schimbare în bine şi fac eforturi în sensul acesta.
Şi, cum experienţa în dezbateri îşi spune cuvântul, pe locul I s-a înscris echipa bucureşteană Pache Debate, alcătuită din tineri foarte entuziaşti, capabili să învingă obosela unui drum lung şi să îşi păstreze puterea de concentrare. Locul al II-lea a fost ocupat de Cuza Debate Club, echipa Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, Galaţi, iar pe locul al III-lea s-a clasat Everest, echipa Colegiului Naţional „Spiru Haret”, Tecuci. În topul vorbitorilor, s-a remarcat, din cadrul echipelor locale, Alice Bourceanu (locul al III-lea), de la Colegiul Cuza.
Colegiul Cuza se pregăteşte de o nouă competiţie
Să fie dezbateri! Aceasta pare noua deviză a Clubului de la Cuza. Graţie eforturilor doamnei Camelia Epure, Europe Direct organizează şi anul acesta, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, turneul Europa Dezbate, unde sunt aşteptate echipele liceelor din judeţul Galaţi. Gazda turneului va fi, şi anul acest, Colegiul Naţional ”Alexandru Ioan Cuza”. Menirea acestei competiţii este de a-i familiariza pe elevi cu emoţiile unei competiţii, în vederea participării la Olimpiada de Argumentare, Dezbatere şi Gândire Critică „Tinerii Dezbat”, ce se va desfăşura în luna mai.
Prof. Violeta Stanciu