Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi încearcă să vină în sprijinul celor fără posibilităţi organizând o colectă de carte, jucării şi calculatoare. Aceştia fac apel la toţi cei care iubesc cărţile şi copiii, dar şi la bătrâni care deţin multe volume şi nu mai au spaţiu de depozitare. Totodată, se vor strânge şi calculatoare pentru cei care nu îşi permit să cumpere un asemenea instrument de lucru, într-o societate care depinde foarte mult de accesul la internet. ”Puteţi trimite cărţi de literatură pentru toate vârstele, dar şi cărţi de istorie sau de geografie, chiar şi manuale şcolare, orice donaţie de carte românească, de orice gen, este binevenită. Nu uitaţi de jucării de toate felurile şi culorile, doar să fie în stare bună. Gândiţi-vă şi la cei ce nu au văzut în viata lor un calculator şi ar dori sa vadă tainele acestuia şi să intre în lumea internetului”, a declarat reprezentantul CCSG, Angela Baciu.