Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a avut discuţii cu reprezentanţii unor organizaţii non-guvernamentale din Bucureşti şi Marea Britanie pe tema gestionării problemelor legate de câinii fără stăpân. Acesta le-a prezentat partenerilor de discuţii situaţia concretă a câinilor comunitari din Galaţi, modul în care Primăria poate gestiona această problematică, ţinând cont de capacitatea de intervenţie şi întreţinere a acestor animale fără stăpân şi le-a adresat invitaţia ca, prin intermediul organizaţiilor pe care le reprezintă, să participe activ la gestionarea acestei probleme acute pentru Galaţi. Primarul i-a invitat pe iubitorii de animale din Bucureşti şi Marea Britanie să adopte câini din Galaţi, în număr cât mai mare, efectiv sau la distanţă, şi să se asocieze cu municipalitatea într-un parteneriat care să aibă ca finalitate gestionarea mai bună a problematicii câinilor fără stăpân, o mai eficientă ridicare a animalelor de pe domeniul public şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea condiţiilor de cazare şi întreţinere a câinilor comunitari capturaţi.
În urma discuţiilor purtate, reprezentanţii ONG-urilor din Bucureşti şi Marea Britanie s-au arătat dispuşi să contribuie cu know-how şi resurse financiare la întregul proces de gestionare a câinilor fără stăpân din Galaţi, inclusiv la înfiinţarea unui nou padoc pentru animalele capturate de pe domeniul public al municipiului Galaţi. În acest context, primarul Marius Stan s-a angajat să identifice un teren extravilan destinat construcţiei unui nou adăpost pentru câinii fără stăpân şi să acorde tot sprijinul necesar concretizării rapide a acestui proiect important pentru Galaţi.