Deputatul conservator Bogdan Ciucă le ia apărarea revoluţionarilor autentici. În opinia acestuia, adevăraţii revoluţionari nu ar trebui să fie sancţionaţi pentru că o serie de profitori s-au erijat în revoluţionari, ci ar trebui realizată identificarea autenticilor de falşii revoluţionari. În opinia lui Ciucă, revoluţionarii reali merită toată consideraţia societăţii româneşti, a parlamentarilor deopotrivă, întrucât acestora le datorăm libertăţile de care ne bucurăm în prezent. „Eu cred că revoluţionarii adevăraţi merită tot respectul”, a precizat Ciucă. Deputatul a adăugat că urmaşii revoluţionarilor „au fost şterşi de la aşa numitele beneficii” pe care le aveau anterior. Conservatorul a adăugat că fondurile care acoperă indemnizaţiile revoluţionarilor şi pe ale urmaşilor lor reprezintă sume mult mai mici decât cele cheltuite de aparatul unui secretar de stat al unui minister.
Declaraţiile lui Ciucă au fost făcute pe fondul protestelor organizate de revoluţionari pe parcursul mai multor zile în capitală şi alte oraşe româneşti. Aceştia au ieşit în stradă pentru a cere căderea guvernului, după anularea unor drepturi financiare.