15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După alegerile locale din vara lui 2008, stâlpii de electricitate din municipiul Tecuci arătau ca nişte pomi de Crăciun, împodobiţi cu nenumărate afişe suprapuse, sfâşiate şi decolorate, care aminteau tecucenilor care au fost candidaţii pentru ocuparea funcţiilor de primar şi consilieri municipali. Imaginea rămasă după lupta pentru fotolii era dezolantă, iar pentru ca acest „spectacol” să nu se mai repete, Eduard Finkelsstain a propus curăţarea stâlpilor, cosmetizarea acestora cu ciment şi păstrarea în condiţii civilizate. Paza acestor stâlpi, care sunt o tentaţie continuă privind afişajul, intra în lista cu îndatoriri a agenţilor Poliţiei Locale. Aceştia din urmă aveau obligaţia de a supraveghea zonele „minate”, cei care lipeau afişe cu diverse anunţuri să fie avertizaţi, iar la următoarea abatere chiar amendaţi. Ca orice idee, şi această iniţiativă a „stat în picioare” doar la început, ca mai apoi nici măcar Poliţia Locală să nu mai prezinte niciun fel de interes faţă de afişajul pe stâlpi. Cu toate că încă nu a fost deschisă oficial campania electorală, cea care generează de obicei afişe în masă, majoritatea stâlpilor din Tecuci sunt împovăraţi de afişe ce anunţă diverse manifestări, activităţi religioase, activităţi sportive, vânzări de apartamente, iar paleta cu anunţuri poate continua. Deranjant este faptul că nici măcar stâlpii de electricitate din centrul municipiului nu sunt curaţi, în schimb, din informarea prezentată de Poliţia Locală edilului şef al urbei reiese că activitatea agenţilor locali este intensă, dar la alte capitole. Ori poliţiştii locali au orbit, ori au uitat care le sunt îndatoririle, ori nu îi interează decât circulaţia rutieră.


Articole înrudite